Deși îți place să crezi despre tine că ești un om realist, ți-ai dorit întotdeauna în secret o relație ca în filme?
Ți-ai dorit dintotdeauna să îți găsești sufletul pereche și să ai o poveste de dragoste extraordinară?
Și ți s-a zis încă și încă o dată că visezi și că astfel de lucruri se întâmplă doar în povești?
Te înțeleg perfect, pentru că am trecut și eu prin asta. Am simțit și eu presiunea societății, încercarea celor din jur să mă încadreze într-un tipar al nefericirii.
Oamenii care îți spun să te resemnezi și că e normal ca pasiunea și entuziasmul să dispară în timp din relația ta sunt exact cei care deja s-au resemnat.
Miturile care îți fac rău
S-au resemnat dar nu vor recunoaște asta, așa că și-au creat scuze:
● E normal ca pasiunea să se domolească o dată cu trecerea timpului.
● Iubirea adevărată există doar în filme.
● Trebuie să te sacrifici pentru copii.
● E normal ca dorința să dispară în relație.
Și tot așa. Scuze și justificări, teorii complexe prin care să își justifice resemnarea.
De aici vin toate aceste mituri, de asta ți se tot repetă că trebuie să te resemnezi și să te mulțumești cu ce ai, chiar dacă nu ești fericit/ă.
Pentru că lor le-a fost frică să riște. Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut că…